Noutați

ESET lansează o nouă generație de soluții de securitate business: ESET Endpoint Antivirus și ESET Endpoint Security cu funcție Web Control

30-05-2012

ESET, liderul în protecția proactivă oferită PC-urilor, ce aniversează în acest an 25 ani de la inaugurarea tehnologiei proprietare, anunță lansarea unei noi linii de produse destinate clienților săi business – ESET Endpoint Security și ESET Endpoint Antivirus. Prin această nouă linie de produse, ESET reafirmă atenția pe care o acordă segmentului business. Atât ESET Endpoint Antivirus cât și ESET Endpoint Security vin însoțite standard de ESET Remote Administrator. Versiunea mai bogată în funcționalități ESET Endpoint Security oferă în plus Control Web, Firewall bi-direcțional și client antispam.


Amprenta mică asupra resurselor hardware ale sistemului, alături de managementul de la distanță avansat al clienților, fac ca aceste produse să fie soluții ideale pentru securizarea companiilor, indiferent de dimensiune, datorită accentului pus pe nevoile specifice ale clienților business. Utilizând nivele multiple de detecție a malware-ului,  printre care se numără motorul de scanare ThreatSense și ESET Live Grid – serviciul cloud de stabilire a reputației fișierelor, noua generație de soluții ESET Endpoint Security oferă protecție proactivă lideră în industrie împotriva amenințărilor emergente.


“Software-ul ESET este folosit în acest moment, la nivel mondial, de peste 100 de milioane de utilizatori și sunt mândru să anunț că la finalul unui proces riguros de dezvoltare putem să oferim acestă linie avansată de produse destinată pieței clienților business. Suntem încântați să sărbătorim cea de-a 25-a aniversare a NOD32, prin lansarea ESET Endpoint Solutions,” spune Richard Marko, CEO la ESET.


Noua generație a soluțiilor ESET Endpoint continuă lunga tradiție a produselor business de înaltă calitate aducând mai mult de zece noi caracteristici și beneficii. De pildă: noua funcție de Control Web (care limitează accesul la site-uri web în funcție de categorie), controlul dispozitivelor  portabile de stocare și transport al datelor precum și îmbunătățirile aduse modulului ESET Remote Administrator sub forma funcțiilor de Management Bazat pe Roluri, posibilitatea de roll-back al actualizărilor, consolă web în timp real, execuția aleatoare a task-urilor, multiple formate de log, suport RSA Envision și suport Microsoft NAP.


Soluțiile ESET Endpoint sunt construite pe tehnologia multiplu-premiată ESET NOD32 pentru a oferi protecție special adaptată pentru segmentul business și enterprise. “Prin noile soluții ESET Endpoint putem oferi clienților noștri business o modalitate și mai sigură de acces la internet. Noi tehnologii au fost adăugate pentru a preveni riscul atacurilor și al conectării la sisteme potențial nesigure sau neautorizate, precum și pentru a preveni expunerea datelor confidențiale. În combinație cu sistemul puternic de stabilire a reputației fișierelor de care dispune ESET, soluțiile ESET Endpoint Security sunt gata să protejeze în față următoarei generații de atacuri,” spune Righard Zwienenberg - ESET Senior Research Fellow.


Alături de soluțiile pentru endpoint, ESET lansează și ultimele versiuni ale altor produse de securitate business: ESET File Security pentru Microsoft Windows Server, ESET File Security pentru Microsoft Windows Server Core și ESET Mail Security pentru IBM Lotus Domino.
Caracteristicile principale ale ESET Endpoint Antivirus și ESET Endpoint Security (include ESET Remote Administrator)
ESET Endpoint Security oferă:


Control Web – Această caracteristică limitează accesul la site-uri web în funcție de categorie, oferind administratorului posibilitatea de a defini reguli pentru grupuri de utilizatori, reglementează și monitorizează paginile web accesate pe baza unor categorii multiple de site-uri (jocuri, rețele sociale, magazine online etc.). Site-urile sunt automat clasificate în categorii prin intermediul serviciului cloud. Administratorul poate opta pentru blocarea acelor site-uri care generează volume mari de trafic, conservând astfel lățimea de bandă și impunând astfel conformitatea cu politicile de acces web ale companiei.


Antispam la nivel de client – Filtrează eficient conținutul spam direct la nivelul endpoint-ului.


Firewall bi-direcțional – Previne accesul neautorizat în rețeaua companiei și asigură protecția anti-hacker necesară pentru a preveni expunerea datelor.


Ambele soluții oferă:

Controlul dispozitivelor de transfer al datelor – Blochează mediile și dispozitivele portabile neautorizate la nivel de sistem și permite stabilirea unor reguli/parametri pentru fiecare tip distinct de astfel de  mediu sau dispozitiv, atât la nivel de utilizator cât și la nivel de grup.


Antivirus / Antispyware – Elimină toate tipurile de amenințări, inclusiv virușii, rootkit-urile, viermii și spyware-ul  și oferă un nou tip optional de scanare cloud-powered: ce permite introducerea fișierelor sigure în liste albe pe baza reputației verificate în cloud. La acest nivel sunt trimise către cloud numai informații despre fișiere executabile și arhive.


ESET Remote Administrator – Permite gestionarea tuturor soluțiilor de securitate ESET prin intermediul unei console de administrare centralizată care vine echipată cu un nou sistem de management bazat pe roluri, oferind astfel posibilitatea de a aloca diferite privilegii diferiților utilizatori ai ESET Remote Administrator. În plus, soluția permite efectuarea de analize de audit ai utilizatorilor consolei și ajută la impunerea de parole complexe via ESET Remote Administrator.